Cand suntem copii, ne dorim sa treaca timpul cat mai repede, sa "imbatranim". Cand implinim 18 ani are loc o adevarata explozie de bucurie, e un mare pas inainte pentru noi, suntem majori. Nici nu ne dam seama cand trecem de 20 de ani si ajungem la 30. Pentru unii dintre noi acest lucru nu e amuzant, ci din contra, e un adevarat soc psihologic. Nu ne mai rugam acum sa treaca timpul cat mai repede cum faceam in copilarie, ba chiar am dori sa se opreasca. Urmeaza 40, 50, 60,70...si ti se pare ca toate visele tale se spulbera. Pentru cei care trec prin aceste "crize" generate de inaintarea in varsta, vreau sa le spun ca nu conteaza varsta (la urma urmei e doar o cifra), conteaza cum ne simtim noi in interior, sufleteste, spiritual. Viata trebuie traita in mod optimist, inconjurati de oameni veseli, nu posomorati. Faptul ca inaintam in varsta nu inseamna ca devenim inutili sau o povara pentru societate. Cunosc multi oameni in varsta care au invatat sa foloseasca un computer dupa ce au iesit la pensie. Multi si-au creat conturi pe retele de socializare prin intermediul carora si-au regasit vechi colegi de scoala sau prieteni. Altii au preferat sa se ocupe de activitati practice precum gradinaritul, iaar altii joaca sah in parcuri. Aceasta e o dovada ca creierul lor functioneaza foarte bine ceea ce tine Alzheimerul departe de ei. Cineva spunea "Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie respiratia", deci haideti sa ne traim fiecare zi la maxim si sa ne bucuram de tot ce ne ofera viata mergand pe principiul ca "in tot raul e si un bine"! Doar de noi depinde sa fim vesnic tineri!
