Dumnezeu ne-a înzestrat cu un judecător neobosit și, totodată, un paznic necontenit: conștiința. Dacă judecătorii omenești îi poți mitui, îi poți amenința pentru a da un verdict în favoarea ta, conștiința va rosti întotdeauna hotărârea cea dreaptă. Poți fugi de oricine, poți să te ascunzi în orice clipă de cineva, dar...nu poți fugi de conștiința ta, nici măcar în somn. Tot Universul nu îți ajunge ca să te ascunzi de tine însuți! Conștiința e asemenea unui cristal, pură și curată, ce înregistreză tot: gânduri, sentimente, cuvinte, fapte, etc. Ea sesizează deosebirea dintre adevăr și falsitate. De
aceea noi "ştim" - chiar dacă nu ştim că ştim - clipa în care suntem
minţiţi. Noi știm când ne mințim singuri și ne mustră atunci când nu alegem drumul drept, ne sesizează când gândim greșit. Ceea ce ne trece prin minte, se înregistreză în conștiință și ne urmărește peste tot. Căci
conştiinţa, care ştie şi înregistrează totul, ne reflectă pe noi înşine în
propriile trăiri, gânduri, sentimente, idei, vise şi fapte. Și atunci apar mustrăriile de conștiință, care ne pot transforma viața într-un iad. Atunci nu mai poți fugi și nu te mai poți minți. Lucrurile pe care le-ai făcut nu mai pot fi desfăcute, timpul nu mai poate fi dat înapoi. Nu poți uita ceea ce ai făcut greșit și va trebui să mergi mai departe suferind, dar cu o lecție de viață bine învățată. Există oameni care toată viața trăiesc reproșându-și faptele urâte sau cuvintele răutăcioase. Dar să nu uităm că suntem oameni și suntem imperfecți. Cei care au puterea să ne ierte greșelile (pentru că doar un om puternic poate să facă asta), știu acest lucru, așa cum știu că nici ei nu sunt perfecți și pot greși și ei la rândul lor. Să
ne amintim de episodul cu femeia desfrânată, care urma să fie ucisă
cu pietre. Adusă în fața lui Hristos, cei ce doreau să o ucidă, L-au
întrebat cum trebuie să răspundă față de păcatul în care ea căzuse.
Hristos le spune: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi
piatra asupra ei”. Cei care o învinuiau, fiind mustrați de
conștiința lor, au renunțat să mai arunce cu pietre. Din acest episod
reiese că tot ceea ce facem, se înregistrează în conștiință. Fiecare dintre noi are în trecut ceva ce ar dori să schimbe, dar, din păcate, nu se poate. Așa că nu ne rămâne decât să trăim prezentul cu lecția învățată despre greșelile trecutului. Trebuie să acceptăm că putem greși. Un om e cu atât mai frumos cu cât își însușește și lucrurile mai puțin bune pe care le face. Suntem oameni și atunci cand greșim și atunci cand facem lucruri bune!
