UA-37300520-1

sâmbătă, 23 februarie 2013

"LEGILE" LUI... ADRIANA IN MATERIE DE RELATII SENTIMENTALE :)))

Pentru ca maine este sarbatoarea indragostitilor la romani, m-am gandit ca e un moment oportun sa scriu pe blogul meu despre iubire. S-a scris mult despre acest subiect si cu siguranta se va mai scrie Tuturor ne plac povestile de iubire cu final fericit, dar eu cred, ca pentru asta e nevoie sa respectam niste “legi”.
  1. Nu incerca sa il/o schimbi pentru ca atunci relatia e sortita esecului. Se presupune ca atunci cand te-ai indragostit de el/ea, ti-a placut asa cum era, si atunci de ce sa il/o schimbi? Stiu ce veti spune: “Love is blind”, dar eu cred ca celalalt, daca te iubeste va incerca singur sa devina un om mai bun, sa schimbe in bine ceea ce este rau la el/ea. Si reciproca e adevarata, si tu la randul tau vei incerca sa schimbi singur/singura ceea ce nu e bun la tine.
  2. Nu il/o “sufoca” cu telefoane, sms-uri, mesaje pe facebook, twitter sau alte retele de socializare. Daca devi posesiv/posesiva, vei ajunge sa-ti agasezi partenerul si chiar sa il plictisesti. Iar finalul inevitabil va fi pierderea iubirii acestuia/acesteia.  Cand iubirea sufoca? Atunci cand partenerul este lipsit de incredere in puterea lui de a mentine relatia. Si atunci se declanseaza nebunia: telefoane peste telefoane, emailuri peste emailuri, mesaje pe facebook, mesaje pe yahoo messenger, control "la sange" pe profilul de facebook sau pe cine mai stie ce site-uri de socializare, interogatorii peste interogatorii, etc. E clar ca nu poti trai langa o asemenea persoana asa ca ii dai de inteles ca totul s-a terminat, ba chiar ii spui direct asta, dar tot nu te lasa in pace si continua "urmarirea" si crizele de gelozie. Aceste persoane sunt demne de mila si nu au deloc demnitate, iar in timp devin ridicole prin comportamentul lor. O femeie puternica sau un barbat puternic accepta cu demnitate finalul unei relatii, nu se injosesc cersind atentia celuilalt. Doar lumea e plina de barbatii si femei, au de unde alege nu-i asa? :)))
  3. Nu il/o supune la interogatorii interminabile prin aceasta vrand sa detii controlul in relatia voastra. Atunci cand incerci sa controlezi pe cineva, acea persoana va simti nevoia sa devina libera. Cu cat esti mai posesiv/a sau cicalitor/cicalitoare cu atat relatia voastra se va termina mai repede. Intr-o relatie sanatoasa, ambii parteneri au experiente de viata individuale pe care le pot discuta impreuna mai tarziu.
  4. Evitati crizele de gelozie. Stiu ce veti spune acum: daca nu esti gelos/geloasa inseamna ca nu iubesti cu adevarat. Mie mi se pare gresita aceasta supozitie! Eu cred ca intr-o dragoste adevarata gelozia nu isi are locul. Gelozia presupune lipsa increderii in celalalt si atunci, daca nu mai avem incredere in partener mai putem vorbi de iubire, de o relatie intre noi? Eu cred ca nu. Acuzatiile permanente de infidelitate sunt o reteta sigura pentru o despartire iminenta. Dar ca sa nu va suparati pe mine, hai sa zic ca accept o criza de gelozie asa cam una la 10 ani :))))
  5. Daca doriti ca relatia voastra sa functioneze trebuie sa existe comunicare intre voi. Vorbiti despre orice cu partenerul vostru, chiar si despre fostele/fosti iubite/iubiti. Comunicarea pe orice tema va va apropia foarte mult. Secretele, minciunile, nu fac bine vietii de cuplu, ci din contra, o erodeaza si in timp poate duce chiar la despartirea partenerilor.
  6. Nu tineti cont de ceea ce a facut  in trecut sau cum s-a comportat in trecut cu fostele/ fosti iubite/iubiti. Nu va ghidati dupa asta sau dupa ce spune X sau Y despre partenerul vostru.Aveti cap, puteti judeca singuri, nu va lasati manipulati de “oamenii de bine” din jur. Ceea ce conteaza e prezentul, modul cum se comporta acum si bineinteles, viitorul. Trecutul este trecut si nu trebuie rascolit, trebuie lasat acolo unde ii este locul, adica in trecut. Trebuie sa priviti cu optimism spre viitor. Nu lasati fantomele din trecut sa va “bantuie” fericirea prezenta.
  7. Daca relatia voastra s-a incheiat, analizati-va propriul comportament. Stiu ca e mai usor sa dai vina pe celalalt pentru esec, dar asa cum intr-o relatie sunt doi oameni care se iubesc, tot asa si la finalul ei, sunt doi oameni care au gresit, nu doar unul. Vedeti unde ati gresit si voi pentru ca pe viitor, in urmatoarea relatie, sa nu mai faceti aceleasi greseli.
  8. Lasati loc de “buna ziua”. Daca relatia nu mai merge din varii motive sau partenerul nostru a decis sa ii puna capat sau poate noi am decis sa ii punem capat, purtati-va civilizat aratati ca aveti demnitate. Va veti umple de ridicol vorbind urat despre fostul/fosta prieten/prietena. Majoritatea femeilor cand sunt parasite de un barbat au tendinta sa dea vina pe “cealalta femeie” sau spun “femeia aia mi l-a furat pe omul meu” si incep sa o vorbeasca de rau pe la cunostinte, familie, prieteni, nestiind ca prin aceasta isi fac rau doar lor insile.Ba mai mult, continua sa isi agaseze in continuare fostul prieten cu mesaje in care ba il acuza de fel si fel de lucruri, din trecut, ba ii declara ca inca il iubesc si nu pot trai fara el. Un asemenea comportament nu face decat sa provoace mila, dar mai ales il convinge pe fostul prieten ca a luat o decizie buna atunci cand a ales sa se desparta de o asemenea femeie care l-ar fi facut nefericit toata viata.
  9. Nu adoptati “aere de superioritate” fata de partener pentru ca e un dezastru pentru relatia voastra. Si mai ales nu ii dati ordine. Cuvintele magice “te rog”, “multumesc” sunt mult mai eficiente decat “fa aia” sau “da-mi aia”
  10. Lasati-va din cand in cand partenerul/partenera sa mai iasa la o bere/la o barfa cu prietenii/prietenele. Putina libertate nu strica in viata de cuplu, ci din contra, o “sudeaza” pentru ca asa dovediti ca aveti incredere in celalalt.
Am ajuns la 10 asa ca ma opresc, desi ar mai fi multe de spus pe acest subiect. Va doresc de Dragobete sa aveti o zi minunata, cu mult soare in suflet si multa dragoste! La multi ani tuturor indragostitilor, iar celor care inca isi cauta jumatatea, le doresc sa o gaseasca de Dragobete!

sâmbătă, 16 februarie 2013

TEORIA FORMELOR FARA FOND

Cred ca atunci cand a scris aceasta teorie, Titu Maiorescu nu s-a gandit ca va fi de actualitate si dupa aproape 150 de ani. Ma intreb daca ar fi fericit sau trist sa constate ca teoria lui se potriveste si acum societatii romanesti din zilele noastre. Unii romani sunt ca "sugativa", adopta tot ce este strain, doar din ideea, instapanita de mult timp ( idee gresita, de altfel), ca tot ce vine de "dincolo" este mai bun decat ce avem noi. Eu nu zic sa nu preluam anumite lucruri care sunt benefice, dar chiar tot???? De exemplu, de ce sa preluam Ziua Indragostitilor cand avem si noi Dragobetele???? De ce sa folosim anumite cuvinte direct in engleza, franceza, italiana sau spaniola, cand avem si noi corespondentul lor in romana??? De ce sa imbracam anumite haine, desi nu ne vine bine cu ele, doar pentru ca sunt la moda???? Teoria formelor fara fond a coborat si in strada, in familie, peste tot. Copiera celorlalti cred ca a devenit un sport national. Daca vecinul isi cumpara o masina, hai sa ne luam si noi o masina. Daca X isi face pagina de facebook, hai sa ne facem si noi, daca Y merge in Elvetia, hai sa mergem si noi si exemplele pot continua la nesfarsit. Ma intreb: ce exista pozitiv in a copia pe ceilalti??? Stimuleaza competitia??? Evident ca cel care este copiat se simte bine, se simte un etalon pentru ceilalti.Se gandeste: "Uite, mi-a copiat ideea, deci sunt cineva!" Dar atentie pe cine copiem, haideti sa copiem modele pozitive, de la care avem de invatat si care ne ajuta sa ne imbogatim spiritual! S-a tot vorbit, se vorbeste si se va mai vorbi despre generatia "copy-paste". Nu cred ca ar trebui sa mire pe cineva aparitia acestei generatii atata timp cat plagiatul e promovat in societatea noastra de oamenii pusi sa conduca destinele Romaniei: Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Elena Udrea, etc.Ingrijorator este ca aceasta generatie "copy-paste" va conduce Romania in viitor. Cum o va conduce? Ramane de vazut. Nu toti tinerii romani fac "copy-paste". Avem tineri inteligenti care studiaza la univesitati de prestigiu din tara si din lume si care vor sa ramana sau sa se intoarca in tara pentru a contribui la progresul Romanie Eu oricum raman increzatoare in viitorul Romaniei si sper sa ajung sa ma bucur de o batranete linistita in Romania si de o pensie buna platita de mult blamata generatie "copy-paste!" :)))

duminică, 10 februarie 2013

OAMENII CU 1,2,3.....n FETE

Traim printre oameni, dar stim cu adevarat care ne sunt prieteni si care ne sunt dusmani? De multe ori in spatele vorbelor frumoase se ascund persoane care ne urasc si care se bucura de insuccesele noastre, care in fata ne zambesc, ne declara sincera lor prietenie sau mai rau, iubire, iar cand intoarcem spatele, ne vorbesc de rau pe la prieteni, rude sau familie. Exista persoane care nu pot trai fara a barfi, fara a improsca cu noroi pe cei din jur. Si culmea, dupa ce fac asta, mai au tupeul sa te caute, sa vorbeasca cu tine ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand ei ar fi cei mai buni prieteni ai tai. Ma intreb, de unde atata rautate? Si ce e mai grav e ca aceste persoane se considera crestine, pozeaza in persoane evlavioase, care merg la Biserica. Pai daca te consideri crestin cum poti sa te comporti asa? Crestinismul promoveaza iubirea aproapelui, nu sa faci rau aproapelui. Haideti sa lasam ipocrizia la o parte si sa spunem deschis ceea ce ne deranjeaza la cei din jurul nostru. Cei care ma cunosc stiu ca intotdeauna am fost o persoana directa si am spus deschis ceea ce am gandit si chiar mi-am incurajat elevii sa faca acelasi lucru. Asa am fost educata de parintii mei: sa spun ceea ce gandesc si sa suport consecintele daca am facut ceva rau. Inteleg ca o persoana se poate simti jignita de o afirmatie facuta de altcineva, sau de faptul ca prietenia sau iubirea i-au fost respinse de altcineva, dar asta nu inseamna ca trebuie sa aruncam cu invective in stanga si dreapta, sa vorbim de rau acea persoana pentru ca in definitiv ce se rezolva facand asa ceva? Acea persoana care are un asemenea comportament aberant nu castiga nimic. Din contra, doar pierde pentru ca lumea care te cunoaste cu adevarat nu asculta ineptiile spuse de o minte care nu mai judeca rational. Intotdeauna am fost de principiul ca trebuie sa lasi loc de BUNA ZIUA. Dar cu unele persoane acest lucru e imposibil. Acestor persoane eu nu pot sa le spun decat: "Dumnezeu e sus si vede si ne da la toti dupa cum zicem si facem!"

duminică, 3 februarie 2013

E ATAT DE SIMPLU SA FIM FERICITI


Acum cateva zile prietenul meu mi-a spus: "Sunt atat de fericit ca sunt cu tine! Stau bine cand sunt cu tine!" Normal ca aceste cuvinte spuse de el m-au facut si pe mine fericita. In metrou, in drum spre serviciu m-am gandit la ce inseamna fericirea, la cat de simplu e sa fim fericiti. Doar de noi depinde acest lucru. Cred ca noi alegem daca sa fim fericiti sau nefericiti. De multe ori cautam fericirea in locuri ascunse, in lucruri complicate si nu ne dam seama ca, de fapt, fericirea se gaseste de cele mai multe ori in lucruri simple: un cuvant spus intr-un anumit moment, versurile unui cantec, o floare daruita/primita cu drag, un zambet pe fata persoanelor dragi din viata noastra, toate acestea sunt lucruri banale dar care ne pot aduce multa fericire. Pentru unii fericirea inseamna sa ai bani, pentru altii sa ai o familie, pentru altii sa aiba ultimul model de Mercedes in garaj, etc.Nu am sa vorbesc aici despre fericire data de iubire. O voi face intr-o alta postare de Dragobete. Starea de fericire este strans legata de suflet. Daca avem liniste sufleteasca, avem si fericire. Daca in permanenta cautam sa facem rau, sa ne razbunam pe X sau Y din varii motive, vorbim de rau pe X sau Y, nu vom fi niciodata fericiti. Daca fericirea noastra se va limita doar la a avea casa, masina, serviciu, un cont in banca, etc, atunci e clar de ce vedem pe strada o multime de figuri nefericite. Nu uitati, dragi mei, viata noastra e scurta, deci trebuie sa fie fericita. Si pentru aceasta e nevoie de o singura conditie: SA VREM SA FIM FERICITI, SA ALEGEM FERICIREA IN LOCUL NEFERICIRII!