UA-37300520-1

vineri, 3 noiembrie 2017

AM DREPTUL SĂ SPUN NU, FĂRĂ SĂ MĂ SIMT VINOVAT

De-a lungul vieții, trecem prin situații în care facem compromisuri sau chiar intrăm în conflict cu alți oameni, deoarece nu putem sau nu vrem sau nu știm să spunem NU. De multe ori, facem unele lucruri care nu ne sunt pe plac, nu ne spunem punctul de vedere, pentru ca oricum nu ar avea importanță sau ne certăm când un simplu  NU, ar rezolva situația. Problemele apar atunci când facem astfel de compromisuri frecvent și faptul că le facem ne copleșește, ne sufocă, ne taie aripile. Asta nu înseamnă că trebuie să spunem NU oricum și oricui și oricând. Trebuie sa găsim o modalitate de a spune NU, fără a-i răni pe ceilalți și fără a deveni agresivi. Nu trebuie să îi lăsăm pe alții să decidă în locul nostru, dar mai ales, trebuie sa spunem ceea ce ne nemulțumește, în mod calm. Doar așa vom putea rezolva, în mod constructiv, conflictele și vom reuși să stabilim o relație de echilibru între noi și cei din jurul nostru. Există oameni care spun NU doar de dragul de a spune NU și care recurg. astfel la manipulare pentru a-și satisface propriile interese. De asemenea, există oameni care spun NU, într-un mod agresiv, ceea ce degenerează, de multe ori, în conflicte pe termen lung. De aceea, nu trebuie sa uităm că atitudinea noastră determină atitudinea pe care o vor avea cei din jur față de noi. Dacă noi suntem agresivi atunci, se poate intâmpla ca si cei din jurul nostru să devină agresivi cu noi. Mulți oameni nu spun NU deoarece le este frică să nu fie respinși de cei din jur. Adevărul, în acest caz, este că șansele de a fi respins sunt destul de mari, pentru că prea puțini sunt cei care agrează o persoană care nu are niciodată un punct de vedere sau o inițiativă. Învățând să spunem NU, vom deveni mai puternici, mai independenți și mai stăpâni pe viitorul nostru.