UA-37300520-1

duminică, 28 aprilie 2013

SAPTAMANA PATIMILOR = SAPTAMANA IERTARII

Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor este perioada in care credinciosii se pregatesc pentru Inviere.Eu as numi aceasta saptamana SAPTAMANA IERTARII. In aceasta saptamana crestinii se pregatesc fizic (prin post), dar mai ales sufleteste pentru a sarbatorii miracolul Invierii lui Iisus. In zona de unde provin eu, unii aleg sa tina post negru avand credinta ca asa Dumnezeu ii va feri de boli, ii va face sanatosi si ii va ajuta la necazuri si nevoi. Un alt obicei, pastrat cu sfintenie in zona Abrudului este acela al puscarii. Tinerii se aduna pe dealurile din jur si pusca cu carbid, inclusiv in noaptea de Inviere. In aceasta saptamana se face curatenie in casa si in curte si bineinteles, se cumpara haine noi, pentru ca in ziua de Pasti, traditia cere sa imbraci o haina noua. Nici indatoririle religioase nu sunt uitate. Crestinii se spovedesc si se impartasesc la biserica, dar cel mai important participa la slujbele religioase din fiecare zi a Saptamanii Mari, slujbe numite denii. Deniile din Saptamana Patimilor sunt unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine.  In Joia Mare, se vopsesc ouale rosii si se spune ca nu e bine sa dormi in aceasta zi pentru ca vei fi lenes tot anul. Imi place foarte mult denia din Joia Mare cand se citesc cele 12 Evanghelii. In Sambata Mare, se sacrifica mielul, se prepara drobul, friptura si ciorba de miel. Dar cel mai important aspect al acestei saptamani, cred eu, este acela al iertarii reciproce intre oameni. Pare ceva complicat si probabil ca multi se intreaba: daca merg la biserica, dau de pomana, citesc rugaciunile si Biblia in fiecare zi, de ce nu e de ajuns? De ce trebuie sa iert pe cei care mi-au facut rau? Sau de ce sa ma umilesc cerand iertare? Multi spun, iert dar nu uit! Daca nu uitam inseamna ca nu am iertat din inima, inseamna ca raul e inca acolo in noi, iar acest rau va da nastere la ura, dispret, resentimente, etc. In rugaiunea Tatal Nostru spunem: "Si ne iarta noua gresealele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri!" Dar multi spun rugaciunile mecanic fara sa acorde atentie cuvintelor, ceea ce este grav. „De nu ve-ti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre” (Matei 6, 14-15) Sunt multi care la Taina Spovedaniei marturisesc cu nonsalanta ca nu dusmanesc pe nimeni.Acest lucru echivaleaza cu o sinucidere duhovniceasca Chiar daca duhovnicul se lasa inselat si il impartaseste, Dumnezeu nu poate fi pacalit.:„de nu veti ierta din inimă fratelui, nu veti fi iertati” (Matei 18, 35). Nu vom primi niciodata iertare daca suntem incapabili sa o dam!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu