UA-37300520-1

vineri, 20 decembrie 2013

BRADUL DE CRACIUN

Se apropie Craciunul, cea mai frumoasa sarbatoare a anului. Cand eram copil asteptam cu nerabdare Craciunul, dar mai ales pe Mos Craciun. Parintii mei imi spuneau ca, daca nu impodobim bradul, Mos Craciun nu vine la noi. Totusi, pomul de Craciun asa cum il stim noi azi, impodobit cu globuri, instalatii electrice, beteala, etc. nu a fost dintotdeauna impodobit asa. Putini stiu ca stramosii nostri dacii, aveau un cult pentru brad pe care il considerau arborele vietii.Originea bradului de Craciun porneste dintr-o traditie pagana, de sorginte romana, in care in noaptea de 24 spre 25 decembrie, se alegea un trunchi de brad care era taiat si mai apoi ars pe vatra, simbolizand arderea trecutului dar si o interpretare a semnelor din anul care urma sa vina. Totodata, se spune ca acest  bustean era simbolul fortei si al solidaritatii, iar scanteile care sareau din bustean reprezentau intoarcerea zilelor mai lungi. Cenusa care ramanea in urma arderii era stransa si mai apoi imprastiata pe camp pentru a avea o recolta bogata. Aceste simboluri au ramas si astazi, dar numai ca sub alte forme. Astfel, luminitele din bradul de astazi sunt de fapt  scanteile de foc, beteala reprezinta parul zanelor bune, iar globurile sunt simbolul sperantei. .În Europa secolului al XII-lea, bradul de Crăciun era atârnat de tavan cu vârful în jos.Primele dovezi despre decorarea bradului apar in secolul al XV-lea in Estonia de azi, dar si la popoarele nordice, de la care s-a pastrat raditia coronitei de brad pusa la usa. Legenda spune că s-a folosit forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. In secolul al XVI-lea, bradul apare fiind asezat cu varful in sus si impodobit cu lumanari aprinse, figurine modelate in paine de marii brutari ai vremii, acadele si hartie colorata.Tot atunci i se atribuie si incarcatura biblica, aceea ca bradul impodobit reprezinta simbolul pomului paradisului, al belsugului, al inocentei si al cunoasterii.Conform documentelor, in 1605 la Strasbourg a fost inaltat primul pom de Craciun intr-o piata publica, impodobit doar cu mere rosii. In 1878 apar primele globuri, iar in 1880 bradul de Craciun cucereste Casa Alba. La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a lui Carol I, sosită în Țările Române în 1866.Prinții și prințesele de la Curtea Regala a Romaniei, au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană, iar mai tarziu de toti locuitorii tarii. Impodobirea bradului, se face in mod traditional in 24 decembrie, Ajunul Craciunului si pentru mine este cel mai frumos obicei pentru ca participa intreaga familie. In varful pomului se pune intotdeauna un inger sau o stea care reprezinta steaua de la Betleem. Pomul de Craciun ramane in casa pana la Boboteaza cand este scos afara facand astfel loc Noului An. Deci, nu uitati sa impodobiti bradul, altfel Mos Craciun nu vine la voi!
Sursa: Internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu