UA-37300520-1

miercuri, 30 ianuarie 2013

ORASUL INDRAGOSTITILOR

"Orasul luminilor", "orasul indragostitilor", "orasul artei" sunt doar cateva din apelativele sub care este cunoscut Parisul. Recunosc ca ori de cate ori citeam un roman scris de Alexandre Dumas imi doream sa vizitez Parisul. Imi imaginam strazile pe care au trecut cei trei muschetari, Ludovic al XIV - lea, cardinalul Richelieu si multe alte personaje vestite din romanele lui. Desigur, Parisul din zilele noastre nu se mai aseamana cu cel descris in romanele lui Dumas. Dar trebuie sa recunosc, ca atunci cand am ajuns la Louvre nu am putut sa ma abtin sa nu caut indiciile romanului "Codul lui Da Vinci" prin superbul palat :). S-au spus si se vor mai spune multe despre Paris. Prima impresie pe care am avut-o la intrarea in Paris a fost una neplacuta. Gunoaie, pungi de hartie, sticle de plastic, erau aruncate pe jos la fel ca in Romania. Vorba unui coleg de-al meu: "se vede ca sunt latini ca si noi" :) Dar aceasta impresie dispare cu cat inaintezi inspre centrul capitalei franceze. Prima oprire a fost, asa cum era normal la Tour Eiffel. Marturisesc ca eram ingrozita de ideea de  a urca in el si chiar am refuzat, dar la insistentele ghidului, am urcat in lift si recunosc ca spaima mea a fost total nejustificata. Privelistea care se observa din varful turnului este superba. Tot Parisul se asterne la picioarele turnului.
Lifturile functioneaza perfect si foarte rapid, dar puteti sa urcati si pe scari pana in varf. Sunt "doar" 1665 de scari :) Daca doriti sa achizitionati suveniruri , e mai bine sa nu o faceti din turn pentru ca sunt foarte scumpe.
Un alt simbol al Parisului este Les Invalides (Domul Invalizilor) unde se afla mormantul lui Napoleon Bonaparte. In afara de Napoleon, acolo sunt inmormantati si alti eroi ai Frantei, dar si fiul sau. Mormantul lui Napoleon e imens si se pare ca ramasitele sale au fost de fapt puse in 7 sicrie asezate unul in celalalt.
Aici am facut o greseala mare: "am indraznit" sa vorbesc in engleza la mormantul lui Napoleon si cum se stie ca Napoleon a fost infrant de un englez, Ducele de Wellington, engleza mea nu a fost prea bine primita acolo Drept urmare m-am ales cu o cafea rece si un croissant tare la pretul de 4,50 euro :) Dar mi-am invatat lectia si cat am stat in Paris am vorbit doar in franceza.
Dupa vizita la Les Invalides, am luat o pauza intr-unul din cele mai frumoase parcuri al Parisului: Jardine du Luxembourg. Exista scaune pe care le puteti lua si aseza unde doriti sa stati, chiar si pe iarba. Copiii se pot bucura de un teatru de papusi sau parintii lor pot inchiria barcute pe care sa le foloseasca la bazinul aflat chiar in centrul parcului.

Si pentru ca Jardin du Luxembourg e aproape de Sorbonne, nu am ratat o vizita la celebra universitate pariziana fondata in 1257. Aici a studiat Iulia Hasdeu, Elie Wiesel, iar Nicolae Iorga a primit titlul de Doctor Honoris Causa al acestei universitati.
O zi intreaga trebuie rezervata doar vizitarii muzeului Louvre, de fapt vizitarii doar a punctelor de atractie din acest muzeu.Intrarea costa 9 euro. Harta pusa la dispozitie de catre muzeu e de mare ajutor, iar daca stati bine cu orientarea in spatiu nu veti rata nici o capodopera expusa aici.
Curiozitatea mea cu privire la Louvre a devenit si mai mare dupa ce am citit "Codul lui Da Vinci" celebrul roman a lui Dan Brown. Evident ca toti care pasesc prima data in Louvre cauta tabloul Mona Lisei. E usor de identificat dupa multimea care se afla acolo, in special japonezi, care sunt cei mai extaziati de acest tablou si pozeaza minute in sir capodopera. In ceea ce ma priveste pe mine nu m-a impresionat deloc, decat prin prisma masurilor de securitate. Am fost mult mai impresionata de statuia lui Venus din Milo decat de Mona Lisa.
Exista colectii de arta antica greceasca, romana, egipteana, etc. Puteti vedea sculpturi de Michelangelo, David, picturi apartinand lui Watteau, Delacroix, Rubens, Leonardo da Vinci, etc, dar e nevoie de o luna de zile nu doar de o zi.
Si ca sa ramanem tot in domeniul artei, merita sa faceti o vizita si la Centrul Pompidou pentru a vizita atelierul lui Brancusi. Francezi au o mare stima si admiratie pentru  sculptorul roman, dovada grija cu care promoveaza acest atelier. Intrarea este gratuita si puteti admira peste 130 de sculpturi  apartinand marelui Brancusi.
O impresie puternica mi-a lasat cartierul Montmartre, cartierul boem al Parisului. E un cartier lipsit de inhibitii. Cartierul e dominat de Biserica Sacre Coeur, celebra piata a pictorilor, Place du Tertre, unde in 10 minute contra sumei de 10 euro te trezesti cu un portret realizat in creion. Tot aici se afla si celebrul Moulin Rouge unde va asteapta cancan-ul cu picioarele in tavan. Dar ca sa faceti o impresie buna la Moulin Rouge va cam trebuie 1000 de euro :))

Catedrala Notre Dame este o capodopera a stilului gotic a carei constructie a durat mai mult de 150 de ani.Se spune ca poate gazdui pana la 10 000 de persoane si, in fiecare zi, e vizitata de aroximativ 30000 de oameni. Marturisesc ca, din cauza numarului mare de vizitatori nu am putut rezista mai mult de 10 minute inauntru. Aerul devenise irespirabil si a trebuit sa ies urgent afara.
Si daca tot eram la Paris, nu puteam rata o excursie cu trenul la Versailles, celebrul castel al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Galeria Oglinzilor este superba.Aici s-a semnat tratatul de la Versailles ce a pus capat Primului Razboi Mondial. Se mai pot vizita Apartamentele Regelui si Apartamentele Reginei. De remarcat ca Apartamentele Reginei s-au pastrat exact ca pe vremea Mariei Antoaneta, regina decapitata a Frantei. Dar ceea ce iti taie respiratia la Versailles sunt gradinile. Sunt imense, frumos aranjate si cred ca e nevoie de cateva zile ca sa le strabati pe toate.
Seara e binevenita o croaziera e Sena, care va costa cam 12 euro, dar va ofera satisfactia de a vedea o parte din cele mai frumoase monumente istorice ale capitalei franceze si cele mai frumoase poduri. Nu ratati o plimbare pe celebrul bulevard Champs Elysee si o sedinta de shopping la Galeriile La Fayette. Eu am stat in Paris 4 zile si a fost un adevarat tur de forta. Plecam dimineata la 8 de la hotel si ma intorceam seara la 11 pentru a vedea tot ce mi-am propus . Si totusi cred ca mai e nevoie de vreo 2-3 vizite pentru a vedea tot ce ofera Parisul.

Ceea ce pot spune cu siguranta dupa aceasta vizita e ca, intr-adevar dupa ce vezi Parisul,  LA VIE EST EN ROSE :)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu